DACOLOGICA

M-am întrebat de multe ori care este motorul schimbărilor pozitive într-o societate şi trebuie să recunosc că de cele mai multe ori sunt tinerii, care refuză să accepte un adevăr relativ, mincinos, contestabil.

Ei sunt cei ce nu sunt legaţi de interese politice ori religioase de moment, ei sunt cei ce caută un adevăr absolut. Deci pe ei îi îndemn să-şi întrebe profesorii de istorie şi de limba română:

Cât la sută din Dacia a fost cucerită de romani? Şi dacă profesorul ştie răspunsul: 14 % din teritoriul Daciei (care se întindea de la vest la est, de la lacul Constanţa-Elveţia de azi şi până dincolo de Nipru).

Urmează altă întrebare:

Câţi ani au ocupat romanii acei 14% din teritoriul Daciei? Şi dacă profesorul va răspunde: numai 164 ani, atunci puteţi merge la următoarea întrebare:

Soldaţii “romani” chiar veneau de la Roma şi chiar erau fluenţi în limba latină ? Aici le va fi şi mai greu să vă răspundă, căci acei soldaţi “romani” vorbeau orice limbă numai latina nu! Cohortele aflate pe pământul Daciei cuprindeau soldaţi din diferite părţi ale imperiului roman, uneori foarte îndepărtate. Găsim Britani din Anglia de azi, Asturi şi Lusitanieni din peninsula Iberică, Bosporeni din nordul Mării Negre, Antiocheni din regiunile Antiochiei, Ubi de la Rin , din părţile Coloniei, Batavi de la gurile acestui fluviu, Gali din Galia, Reţi din părţile Austriei şi Germaniei sudice de azi, Comageni din Siria, până şi Numizi şi Mauri din nordul Africii (C.C.Giurescu, Istoria Romanilor, I, 1942,p.130). Şi ultima întrebare: >>>>

Un verdict decisiv pentru brăţările dacice nu poate fi dat deocamdată

Interesul pentru arheologie, în Europa se dezvoltă încă din vremea renaşterii şi a luat amploare încă din vremea renaşterii şi a luat amploare mai ales începând cu secolul al XIX-lea. Aş spune, totuşi, după cum mărturisea academicianul Alexandru Vulpe, directorul Institutului de Arheologie ’’Vasile Pârvan’’ al Academiei Române, că interesul pentru lucrurile vechi, legate de antichitate, la noi, este de asemenea mai timpuriu, încă de pe vremea lui Cantemir. Şi, la fel ca în toată Europa, am avut personalităţi care au adus contribuţii importante în acest domeniu. Există un interes de a completa izvoarele scrise cu material documentar obţinut prin săpături. Sunt destui care afirmă, după mine neîntemeiat, că noi nu suntem urmaşii Romei. De aceea ancheta de faţă se vrea şi un semnal de alarmă tras pentru a indica drumul greşit pe care circulă istoria noastră. În fond, rândurile acestea sunt o nouă dovadă incontestabilă că istoria, spre surprinderea unora şi confirmarea altora, nu este o ştiinţă. Secolul XIX-lea, să nu uităm, este epoca lui Schliemann, care a făcut epocalele descoperiri de la Troia şi Micene. Evident, acest fapt s-a reflectat în toate ţările. La noi, primul care a încercat să sistematizeze cercetarea arheologică şi care şi-a formulat o concepţie proprie în vederea colectării datelor arheologice a fost Alexandru Odobescu. Este primul arheolog român în sensul pe care îl dăm astăzi acestei discipline. Şi asta o spune un membru corespondent al Academiei Române din 1996. Mulţi îl văd mai mult ca literat, dar să nu uităm că are o operă arheologică consistentă. Mai mult, el este cel care a iniţiat repertoriul arheologic al României, după o anumită concepţie, prin publicarea, pe la 1870 a unui ’’cestionar’’, transmis tuturor prefecturilor judeţene, cu îndemnarea de a colecta date despre situri antice. >>>>

Lui  Anatol si Gabriel  Stati

Dacii nu se dau pe bonuri,dacii noştri nu se vând,

Nu-i mai prognozaţi în roluri,astăzi şi nicicând.

Dacii nu se dau valută,nici pe lei nu se mai dau,

Sunt o stirpe absolută,cum cândva erau.

Dacii nu-mblânzesc oraşe,ei numai în sate mor,

Cu trecut bolnav în oase,mai au viitor.

Dacii merg spre niciodată,dacii plâng în nicăieri,

Să mai nască înc-odată ţara lor de ieri.

Dacii noştri-şi sorb tăria de  din cronici şi mereu

Dau în leagăn Demnitatea ca pe-un Dumnezeu.

În zadar voiţi a-i smulge,în zadar mitraliaţi,

Dacii nu pot fi din ţara lor concediaţi.

Dacii nu se dau pe pâine,nici pe vin cu prea mult rost,

Dar sunt încă convertibili,precum au mai fost,

Niciodată-n tron suspuşii şi nicicând fiind barbari,

Dacii noştri sunt Iisuşii Libertăţii Mari. >>>>

În munţii falnici, vestiţi în lumea toată

Grote şi izvoare ţâşnitoare din maluri

Peşteră cu intrarea ascunsă între stânci

Serpuită de apa coborâtoare în valuri

Nestrămutat aşteaptă !.

Altar din piatră modelată

Şi multe ierburi, vie ofrandă

Celui fără de margini, fără de hotar

doar chip legendar

Duh

Risipit în văzduh

Veghetor

Deasupra norilor

Aşteaptă !.

Invocatorul

Rezemat de spectrul luminii în răsărit

Numără pietrele albe,

Cercetează stigmatele aleşilor

Pătrunzând nepătrunderea lor >>>>

În comuna Ruginoasa, din judeţul Iaşi, se mai păstrează, încă, un obicei desprins parcă de pe un tărâm barbar şi anume, ritualul bătăilor cu bâte, care se ţine de fiecare dată la cumpăna dintre ani, adica pe 31 decembrie şi dacă nu s-ar ţine se socoteşte că ar fi un semn rău pentru anul care vine.

Tinerii din Ruginoasa, împărţiţi în două tabere adverse, numite deleni şi văleni, adică cei din deal şi cei din vale, se adună în această zi în vatra satului, sub privirile localnicilor, care nu au dreptul să intervină în favoarea vreunei tabere, ori alta şi încheie anul printr-o bătaie cu ciomegele.

Cei declaraţi victorioşi au privilegiul de a-şi alege cele mai frumoase fete la balurile care urmează, iar potrivit celor spuse de bătrânii satului, cândva aveau un cuvânt de spus în adunările comunităţii şi chiar anumite drepturi asupra recoltelor (1).

Tradiţia se numeşte în graiul localnicilor Malanca şi este bine de ştiut că, deşi pare un obicei violent, nimeni nu este rănit, căştigătorii sărbătorind de fiecare dată victoria bătând cu maciucile în pământ (2).

Arătăm aici că un astfel de ritual exista în Egipt, în urmă cu 2.500 de ani întrucât este descris de Herodot în cartea sa de căpătâi ,,Istorii” şi transcriem mai jos conţinutul lui pentru a înţelege mai bine de unde derivă Malanca de la Ruginoasa, numit în limbajul de ziar ,,festivalul bâtelor ”.

,,Cei care se adună la Heliopolis şi Buto aduc numai jertfe.Dar la Papremis, ca şi în alte oraşe, alături de jertfe se fac şi slujbe religioase ; la scăpătatul soarelui, câţiva preoţi îşi fac de lucru pe lângă statuia zeului, în timp ce alţii, cei mai mulţi, aşteaptă la intrarea templului cu ciomege de lemn în mână.Alţi oameni, mai bine de o mie,stau învălmăşiţi în faţa lor de partea cealaltă şi rostesc rugăciuni, ţinînd şi ei fiecare ciomege în mână. >>>>

,,Alexandru merge in Indii, unde resed in Himalaya zeii daci.Acolo el intalneste pe Dochia si de la Zamolx invata intelepciune”.Este una dintre observatiile lui Mihail Eminescu, ramase in manuscrisele sale (ms. 2290, f.70.1) si, ca multe altele necercetate si neintelese.

Zeii resed in Himalaya pentru ca au migrat din Dacia, din muntii Riphey si de ce nu, din muntii Haemus care sunt o parte din Himalaya balcanica si originara a indo-europenilor.

Cand arienii au invadat India (mileniul 2 I.H.) ei dispuneau de o cultura vedica, deja formata, in teritoriul matca.

Aratam aici ca mitul Kabandha a existat in culturile Vinca si Gumelnita (mileniile 3-5 I.H.) fapt demonstrabil prin vasele de argila antropomorfe.La cele doua capete ale mitului in cauza se afla zeii proto-daci, Indra-zeul care il creeaza pe demonul Kabandha si Rama- divinitatea care il elibereaza din conditia demonica.

Ca vase de depozitare, aceste recipiente sunt, la nivel lingvistic, ,,buti, butoaie”, butoi fiind traducerea ad-literam a termenului sanscrit kabandha dar si demoni (sanscritul bhuta-demon).

A existat o Ramayana carpatica, in care eroul aparea, fie cu numele sau consacrat, cel de Rama, fie prin intelesul sau, adica ,,Negrul”, ,,Cel intunecat”, ,,Cel frumos ca fata lunii pline”.

Precum si astazi in Thaylanda, ori in statele maharajahilor din nordul Indiei, unde se mai pastreaza inca o traditie vedica, Rama-Chandra este socotit fondatorul statal, tot astfel printii daci, din dinastia lunara se socoteau a descinde direct din Negrul-Voda, craiul intemeietor.

Brahmanismul vedic isi are sorgintea in mosismul proto-getic, avand ca zeitati principale pe Mosul si Dzal Mosu (Zalmoxis), cel trimis in lumea fenomenala sa-i mantuiasca pe geti, zalmoxismul fiind crestinismul inainte de Cristos. >>>>

Protocronismul nu îşi trage seva dintr-o substanţă politică şi cu atât mai puţin are vreo legătură cu ideologia comunistă cum încearcă să acrediteze unele documente oficiale difuzate în România ultimilor ani. Protocronismul, acel curent cultural apărut cu o astfel de denumire în a doua jumătate a anilor 70 este o idee frumoasă menită să scoată la suprafaţă valorile de excepţie ale românilor, valori neştiute ori ştiute şi uitate sau ignorate.Mai mult, cred că un astfel de curent cultural, aşa cum îl înţeleg eu este un drept al oricărei naţii de pe pământ care a produs valori şi o datorie a intelectualilor săi, pe oricare dintre meridianele globului.

Gestul lui Artur Silvestri de a nu se dezice de aparteneţa sa la curentul protocronist ar trebui să fie unul normal, dacă şi vremurile pe care le traversăm ar fi caracterizate de normalitate însă nu este aşa socotind că, la douăzeci de ani dupa cele întâmplate în 1989, încă ne aflăm în tranziţie culturală iar apele întârzie să se limpezească.

Spre deosebire de alţii care şi-au facut din arderea carnetelor de partid un spectacol grotesc, menit să le asigure intrarea în solda noilor stăpâni, după 1989 Artur Silvestri s-a retras o vreme în linişte şi le-a dat tuturor detractorilor săi o lecţie de capitalism aplicat, prin inteligenţă, seriozitate şi mai ales muncă.Iar atunci când a revenit în viaţa publică a rămas acelaşi intelectual vertical aflat cu scrisul şi fapta culturală în slujba neamului său. >>>>

Natura primordială este de jur imprejurul nostru ca o fastuoasă cetate vie cu irizări de smarald. Mă opresc, trag adânc aer în piept şi simt cum gândurile se limpezesc. Mă gândesc că atunci când omul a fost creat aici pe Pământ sau adus pe aceasta planetă dintr-un vast laborator ceresc, el a fost aşezat într-o gradină mirifică, tapetată cu un covor mătăsos de iarbă unduietoare, răcoroasă şi binefăcătoare tălpilor, cu arbori umbroşi , pomi fructiferi de o mare diversitate cu fructe de forme, culori şi gust diferite, suculente a căror aromă se răspândea în întreg văzduhul, împletit cu cel al florilor ce se leganau în adieri aidoma celor din poiana pe care chiar acum o străbat paşii mei, când mă îndrept spre Nedeia mocănească.

Este luna lui Cuptor- după calendarul dacic-adică luna iulie, cea mai caldă, fiebinte chiar – aş putea spune – aici la noi, in Dacia de altădată, teritoriu aflat la jumătatea distanţei intre Polul Nord şi Ecuator. În ţară, în zonele de câmpie s-a anunţat caniculă, dar aici, în zona locuită de mocani, adică de oameni de la munte, oameni ai muntelui, este o temperatură acceptabilă, ideală chiar, care ne asigură confort termic.

La câţiva kilometri de locuinţele sătenilor unde ne-am cazat, dacă străbaţi Valea Zânelor şi urci apoi spre vârful muntelui acoperit cu pădure de  conifere, dinspre care adie mereu un aer pur, încărcat cu ioni negativi, binefăcători, vindecători ai inimilor îmbolnăvite de stres şi poluare în marile oraşe contemporane, ai să găseşti o cetate dacică a căror ruine se văd şi azi, cetate trainică clădită din piatră şi lemn. >>>>

Cerbul Sarabha apare pe vasele de argint descoperite in gorganul de la Calica ( Agighiol ) impreuna cu alte elemente zoomorfe, iar una dintre unitatile decorative importante, in primul rand pentru ca se repeta si pe alte tezaure din Valea Dunarii, este cea formata din pasare, iepure si peste, cu mentiunea ca iepurele ar putea fi luat si ca un alt mamifer terestru, ca spre exemplu, porc, dupa cum despre pasare s-a spus ca este ba un vultur, ba o pasare cu corn sau aducand cu un cocos.

Or tocmai aceasta ambiguitate este importanta de a firetinuta, intrucat aici nu avem de-a face cu specii zoomorfe precise, pentru ca gravorul ar fi putut sa le execute, arta sa este indubitabila, ci facand loc echivocului lasa sa se inteleaga ca transmite simboluri, iar aceste simboluri, dupa cum am vazut cand am scris despre mitul Sarabha sunt mituri si credinte religioase care ajuta la intelegerea, macar in parte, a religiei traco-geto-dacilor.

Despre acest triptic parerile specialistilor variaza de la cele ce ii atribuie calitatea de emblema a dinastilor daci ( 1) si cele ce presupun ca asa zisul vultur cu corn, pestele si iepurele ilustreaza atributele unei mari divinitati cumularde, existente deja in secolul V i.e.n ( 2 ) ., pareri care pot fi retinute in sensul ca nici unul dintre istorici nu se opreste la nivelul decorativ ci incearca sa descifreze limbajul pictographic.

La prima privire pasarea iepurele si pestele , felul cum sunt inlantuite, ne trimit cu gandul la desenul din centrul rotii tibetane a vietii si a mortii, unde troneaza, intr-o dispunere asemanatoare trei animale ce se devoreaza reciproc si anume cocosul rosu, sarpele verde si porcul negru, semnificand fiecare o anume dispozitie psiho-mentala care justifica ramanerea in cercul transmigratiilor. >>>>>

Dintre marile râuri ale ţării, doar patru prezintă specificitatea că izvorăsc şi se varsă pe teritoriul ţării noastre: Jiul, Oltul, Argeşul şi Ialomiţa. Toate se varsă în Dunăre, dar numai Ialomiţa într-un punct (la cota absolută 3.0 m faţă de Marea Neagră), în care ambele maluri sunt româneşti.

Dacă vărsarea prezintă această unicitate, nici Izvorul Ialomiţei nu este mai puţin special, căci se află la o cotă record de 1780 m, ceea ce, la lungimea cursului de apă de 425.6 km, asigură o pantă medie a albiei, de asemenea, de valoare record, de 4.17‰.

Dar nu aceste particularităţi conduc la sacralitatea enunţată, aceasta căutând a demonstra că provine din:

- calitatea deosebită informaţiomal-energetică a apei în punctul de izvor al Ialomiţei, calitate care a fost afectată de modul cum s-a dezvoltat viaţa pe suprafaţa bazinului său hidrografic de 8944 km2, dar care se mai poate regăsi totuşi în zona colinară şi de şes, dar în procente reduse. Situaţia nu este ireversibilă, şi chiar în aceste zone, prin măsuri adecvate, s-ar putea reveni la puritatea fizică şi spirituală a apei de pe vremea când cursul de apă se numea Naparis. (De menţionat că în scrierile din sec. VI denumirea aceasta a devenit Helibachia, după cum arată arheolog Dr. Viorica Enăchiuc).

- densitatea deosebit de mare a obiectivelor cu caracter istoric din preistorie şi până în istoria modernă, concomitent cu cea a obiectivelor sacre.

Strict specific Ialomiţei este faptul că aceste obiective, în aparenţă distincte, sunt în foarte multe cazuri îngemănate sau foarte apropiate între ele, şi că, fiecare în parte nu este la o distanţă mai mare de 3.0 km de malurile albiei cursului de apă. >>>>

O ISTORIE CARE…  DOARE?!    (sau:  ISTORIA DOARE CÂND E RĂNITĂ)

Vezi http://www.youtube.com/watch?v=5RJL5BzlMMQ

http://www.youtube.com/watch?v=EXVCJ4m0J78&feature=related

_________________________________________________________________________________

Într-o recentă suită de lamentabile apariţii în emisiunea “ISTORIA CARE DOARE”, la Televiziunea Universităţii Spiru Haret: “ROMÂNIA DE MÂINE”,  dl. “profesor dr.” sau…”colonel dr.” Mircea Dogaru (ezităm asupra “calităţii” deoarece apare cu ambele calificări în emisiune; pe de altă parte, în ciuda încercărilor, n-am reuşit să identificăm pe INTERNET vreun “CV profesional” al lui Mircea Dogaru) aduce critici fără sens la adresa actualilor susţinători ai “Dacologiei” şi a organizatorului (”din Statele Unite ale Americii”) celor NOUĂ Congrese de Dacologie care au avut loc până în prezent la Bucureşti. Dl. Mircea Dogaru se lansează, cu eroism de Don Quijotte, împotriva unor majore surse istorice, dar pe care – în pofida titlului universitar afişat -  dânsul le crede simple mori-de-vânt…

În fond, dincolo de susţinătorii actuali ai “Dacologiei”, cu cine se războieşte zgomotos dl. Mircea Dogaru?  Cu o pleiadă de importanţi istorici români care s-au străduit să scoată la lumină componenta dacică (şi prin aceasta “central-europeană”!) a rădăcinii istorice a Românilor! Strădania este absolut lăudabilă mai ales după “mişelia roeslleriană” şi după presiunile culturnicilor pro-sovietici care urmăreau, vizibil, falsificarea surselor reale ale Istoriei Românilor. Este evident că dl. prof.dr. Mircea Dogaru ignoră personalităţi de marcă ale culturii române de la Haşdeu, Eminescu şi Nicolae Densuşianu la Vasile Pârvan or Constantin Daicoviciu – inclusiv urmaşii acestora – şi eforturile autohtone (paradoxal: inclusiv chiar ale sale, cum se va vedea!) de a înţelege “etajarea istorică“. Este vorba de explicaţia care a schiţat>>>>

• DEZVALUIRI – Prof.Maria Ciornei : ” Arhetipul Kogaionului “
• Dr.Napoleon Săvescu:,,Strămoşii arieni”
• STUDII – Adrian Botez:”Creanga de Aur”
• ECOURI – D.Vochescu:,,Sǎ cǎutǎm și sǎ regǎsim Dacia”
• Gheorghe Şeitan: „Ţinutul Da Qin şi interesul chinezilor pentru Dacia“
• “Dacia Revival International “: Al IX-lea Congres Internaţional de Dacologie-REGALIAN 2008
• Adrian Botez:,,Negru Vodă, Logostelele şi Eroii.”
• UN SCANDAL CONTINUU – Cosmin Stefanescu: ,,Ocultarea istoriei neamului”
• Nataşa Peteu: ,,O descoperire epocală la Medgidia”
• Ioan Mugioiu:,,Septen Trion”
• Al. Florin Ţene:,,Revolta mitologiei din spaţiul istoric românesc”

CE/CUM VEDE/PRIVEŞTE CEL NĂSCUT A DOUA OARĂ. SFINXUL ŞI CORABIA. REX ET PONTIFEX - ÎN ROMANUL „CREANGA DE AUR”, de MIHAIL SADOVEANU

A-PRELIMINARII:EMINESCIANISMUL LUI SADOVEANU. PEDAGOGIE CĂTRE NEAM, PRIN ULTIMUL MAESTRU/MAG ZALMOXIAN…

Cel mai eminescian dintre romanele lui Sadoveanu este Creanga de aur. Chiar de la început, el stă sub semnul Magului (Rex et Pontifex, Rege şi Făcător de Poduri către Cer, pentru a-l Re-Împăca pe Om cu Dumnezeu-Zalmoxis):

a-atât Magul din Povestea magului călător în stele, cel care, mereu, fără răgaz, trebuie să stea/rămână „în muntele cel ascuns, care va rămânea necunoscut până la sfârşitul timpurilor”[1] – nemişcarea lui din Vârf de Munte-Axă a Lumii-Kogaion[2] este astfel explicată de Iubitorul de Logos Pururi Echilibrator de Lume-AMINUL-EMINESCU:”Dar el din a lui munte în veci nu se coboară/Căci nu vrea ca să piardă din ochi a lumei căi/Ca nu cumva măsura cu care el măsoară/În lipsa-i să se schimbe…şi el, întors în văi/Silit ca să înceapă din începutu-i iară,/Să nu poată s-oprească gândirea celor răi./Şi cine-enigma vieţii voieşte s-o descuie,/Acela acel munte pe jos trebui să-l suie”[3]. (Poziţionarea Magului, identificat cu Axa Dreaptă a Lumii-DAO/TAO are funcţie terapeutic-taumaturgică, de prevenire/vindecare a bolilor Spiritului – cu ferme trăsături soteriologice: El stă acolo pentru ca Lumea/Omul să se re-echilibreze întru Dao/Tao şi, deci, să re-urce, pe Axă în Sus, spre refacerea legăturii cu Taina Supremă a Celei de-a Doua Naşteri-ÎNVIEREA);

b-cât, în egală măsură, cel din Strigoii, identificat, total, cu Muntele-Axă a lui Dao/Tao, „între vârtejuri de zloată am ajuns până la lăcaşul său, într-un loc unde trei izvoare vii saltă de sub piatră zbătându-se ca viperele înţelepciunii lui celei fără de moarte şi murmurându-i numele într-o altă limbă decât cea schimbătoare a oamenilor. Ascultaţi ce-am văzut. Cenuşa veche sta încă în vatra părăsită; lătra în adâncime căţelul pământului; am intrat şi l-am găsit palid şi semeţ în jâlţul dăltuit în stâncă. Cu dreapta ţinea toiagul de fildeş. Avea muşchi în plete şi sân; îi ajungea barba la pământ şi genele la piept; deasupra-i fâlfâia, gonindu-se în roate, <<Cu-aripele-ostenite, un alb şi-un negru corb…>>”[4] – de observat cum respectul lui Sadoveanu pentru Aminul Neamului merge>>>>

Am citit de curand articolul Domnului Dimitrie Grama din Danemarca ,din ziarul “Neamul Romanesc”, intitulat _ “Cuvinte despre strabuni.” si am avut o revelatie: In curand vom afla cine suntem noi Romấnii si cine suntem noi Dacii.Cat timp exista romani ca Dimitrie Grama, care cunosc si se identifica cu cu neamul romanesc, strabunii nostrii Daco- Geti se vor arata in lumina lor adevarata. Eu sunt un un batran de 78 de ani, si m-as bucura sa traiesc pana cand Dacii se vor cunoaste si vor fi mandrii de trecutul lor.Domnul Grama spune ca romanii trebuie sa aiba initiativa in studierea Dacilor; dar care romani? Nepotii mei care sunt acum studenti la politehnica ,nu cunosc ca TRoienii Erau Traci,- de fapt nu stiu nimic despre Troia, nu-I intreseaza ca Alexandru macedon era trac, sau ca Eneia tracul a fomat latinitatea.Nu sunt interesati de Eminescu , Cosbuc,Goga sau Alecsandri. , nu asculta muzica romaneasca si si nu sin u sunt mandri de inventatorii romani.Pentru mine este o drama sa assist cum invazia globalizarii distruge neamul romanesc.Noroc ca mai sunt si altii care tin aprinsa faclia culturii noastre nationale.>>>>

In data de 20 Iunie s-au desfăşurat la Bucureşti lucrările celui de-al nouălea Congres International de Dacologie “Regalian 2008″. Iniţiativa organizării acestui congres aparţine Societăţii Dacia Revival International, cu sediul la New York, prin preşedintele ei, Dr. Napoleon Savescu, autorul lucrării “Noi nu suntem urmaşii Romei” . La editia din acest an au fost invitate personalităţi ale lumii culturale, istorice, etnografice si ştiinţifice atit din Romania cit si din Statele Unite ale Americii, Elveţia, Spania, Moldova, Macedonia, Albania, Italia si Germania. S-au primit 40 de lucrări de specialitate din care Consiliul Ştiinţific al Congresului a selectat lucrările care vor fi prezentate in cadrul Congresului. Dacologia, reluăm şi repetăm, pentru o foarte clară înţelegere, este o parte componentă a ştiinţei istorice româneşti. Numai anumite condiţii vitrege – ţinând de „fixarea” istoriografiei noastre şi a forurilor ştiinţifice în domeniu, cu influenţarea şi a factorului politic, pe teza falsă a aşazisei „romanizări” sau „autoromanizări” a autohtonilor traco-geto-daci, teză nedemonstratâ ştiinţific de nimeni până acum – au făcut ca dacologia să se afirme în paralel cu câmpul larg al istoriografiei de profil, să fie, deci, rodul activităţii unor Societăţi ştiinţifice, cultural ştiinţifice sau chiar al efortului, lăudabil dar greu, al unor particulari cu vocaţie şi cu pasiune pentru istoria strămoşilor noştri autentici. Rezultatul ? Pe linia politicii de învăţământ şi educaţionale în general, amintita teză falsă a intrat în manualele preuniversitare şi în Tratatele academice, în manifestări ştiinţifice ale amintitelor foruri, în mass-media, cu consecinţe grave, ştiinţifice şi nu numai, de la atitudinea mai mult decât necorespunzătoare faţă de patrimoniul strămoşesc traco-geto-dac, până la eliminarea, pur şi simplu, din cel mai important manual preuniversitar de istorie naţională a autohtonilor Spaţiului carpatic şi pericarpatic, act care echivalează cu tăierea rădăcinilor noastre istorice>>>>>

Mai ales astăzi, când mulţi istoricii români, în loc să scormonească trecutul nostru autentic, se ocupă cu falsificarea lui – şi în loc să re-descopere eroismul românesc, „iau foc cu gura” ca să demonstreze „că n-am fost vreun lucru mare”, ba chiar că nici n-am existat, cu identitate clară (un fel de popor migrator al Europei!!! – tocmai noi, CEI MAI VECHI LOCUITORI AI EUROPEI!!! – dacă nu şi ai lumii…), ori că suntem, din născare, mai ticăloşi decât alte neamuri… – azi, când dl Neagu Djuvara, din nişte impulsuri cu totul obscure, doreşte, cu orice preţ, să ne „cumanizeze”… – ei bine, tocmai în aceste împrejurări năucitoare, noi venim cu dovezi nu doar mitologice, ci chiar ştiinţifice, etnografico-etnologice, despre Neamul Tracilor şi despre Eroii şi eroismul traco-românesc…Noi, poporul ai cărui războinici se amestecau cu Oastea Îngerilor, ca SEMIZEI-ANSES – înrolându-se în Oastea lui Zalmoxis şi apărând cerul de năvala dragonilor, luptând direct sub conducerea Arhanghelilor MYCALE/MICHAEL şi CAEPROEZUS/GABRIEL (cf. Adrian Bucurescu, Mitologie românească, în rev. Strict secret, An VI, nr. 292, 28 nov.-4 dec. 1995, p. 14). Dovezi care ne situează, ca popor, în zona celor cu „stea în frunte”, sub LOGOSTELE – STELELE Logos-ului Sacru, din vecie…, Logos care produce transcenderea Omului întru Divinitate, scoasă înafara Ursitei/Urse: „Pentru român, stelele logostele deţin o importanţă magico-mitică mărturisită de credinţe şi tradiţii(…); ele păzesc destinul stabilit de urse/ursite fiecărui om.” Stelele Logostele acţionează, însă, şi pe deasupra urselor/ursitelor, întru re-cuperarea stării primordial-paradisiace a Omului-Eroului, întru hierogamie: „În descântece de nouă stele logostele se solicita să se fure (.n.n.: a se citi: A TRANSCENDE CONTINGENTUL!) dragostea împărătească, frumuseţea zânei şi să o ducă solicitantei, pentru a se mărita>>>>

Dinastia Severilor, cu toată stabilitatea relativă pe care a adus-o Imperiului, avea să sufere aceeaşi soartă la care fuseseră supuse toate dinastiile precedente. Vechii duşmani ai Romei aveau să scoată din nou capul. Chiar victoriile romane împotriva regatului parţilor aveau să provoace o reacţie cu consecinţe pe care le simţim şi azi. Regii parţi, slăbiţi de loviturile primite din partea romanilor, şi-au văzut, odată cu prestigiul, influenţa asupra supuşilor dispărând. Prinţii din Persepolis, vechea capitală a Imperiului ahemenid, aveau să se răscoale împotriva parţilor (care să nu uităm erau de origine scitică) proclamând restaurarea imperiului ahemenid. Ardashir (Artaxerxes) se va proclama restauratorul imperiului ahemenid şi al religiei zoroastriene. În anul 227 regele part Artabanus V va fi înfrânt iar noul rege se va proclama „Regele regilor“, titlul împăraţilor perşi. Dacă regatul parţilor, născut din destrămarea imperiului creat de Alexandru cel Mare, poate fi totuşi considerat un regat „elenistic“ şi deci integrat în „oikumena“ greco-romană (cu toate adversităţile politice), noua formaţiune politică se va revendica dela altă tradiţie, conştient opusă „valorilor“ lumii greco-romane. Noii regi vor revendica nu numai tradiţia ahemenidă, ci şi toate teritoriile >>>>>Vlad Protopopescu>>>>>

Dupa ce v-am purtat cu imaginatia peste EUROPA PREISTORICA, povestindu-va despre stramosii nostri indepartati, pelasgii (traci, geti, sciti, daci – numiti astfel, nu dupa limba vorbita, care era aceasi – pelasgica sau incorect numita latina barbara, ci dupa localizarea lor geografica, cum si azi, noi romanii, mai suntem numiti: moldoveni, regateni, vlahi, banateni, dobrogeni ori macedoneni), voi incepe sa vi-i descriu pe unii din aceia care au avut atunci un impact in viitorul nostru de azi: voi incepe cu BUREBISTA, cel mai mare dintre Regii TRACIEI, care s-a nascut cam pe la inceputul secolului I B.C., la mai mult de 2000-3000 de ani de la prabusirea MARELUI IMPERIU PELASGIC, atunci cand lumea antica era dominata de Imperiul Roman. Burebista isi propune si realizeaza reunificarea populatiei tracice, in care rolul limbii si religiei comune pagane au constituit un mijloc puternic de neintrerupta legatura a unitattii si fratiei intre toate palcurile neamului nostru, faramitat pana la EL; Burebista a unit neamurile intr-o imparatie respectata aici in CENTRUL si RASARITUL EUROPEI, intinzandu-si hotarele de la padurea Hercinica (Moravia de azi) pana la Bug si din Carpatii Nordici pana la Sud de Balcic (Dionysopolis). >>>>>Napoleon Săvescu>>>>>

In categoria documentelor considerate astazi ca eretice , caci nu corespund ideologiei de ” partid imperial ” ce inca stapaneste la noi in mai toate formele de asezare romanesti , va trebui sa includem si numeroasele documentare dedicate ” tematicii dacice “, despre care se vorbeste foarte putin si a caror circulatie este aproape clandestina. Reproducem aici cateva din cele ce compun un impresionant fond vizual ce va trebui conservat mai bine decat se face astazi chiar si cu unele din cele mai rare urme ce apartin ” romanilor vechi ” . >>>>>

CRESTOMATIE DIN VECHEA LITERATURA UNIVERSALA
Acest titlu dat eseului meu, observat sinoptic, poate induce usor inspre unele argumente despre felul si sensul in care ideile venite vor putea fi asezate sub asemenea titulatura. Dar, numai pana la prima dezvaluire cand , cititorul v-a recunoaste calea inspre care este invitat a calatori cateva momente. De fapt pe aceasta cale au respirat Neamurile. La fel cel Romanesc de multe milenii, zidindu-si istoria si civilizandu-si zilele vietii. Dar mai ales Istoria si Cultura., legate prin sange, prin oase si morminte de vatra dacica in care traim azi !Aici ne-am nascut gangurind limba noastra, poezia, cantecul, credinta, artele.
Aici in aceasta campie literara hasdeiana in care a fost si exista loc suficient pentru fiecare talent tanar aparut la orizont. Harta Romaniei, este plaiul Mioritei, raiul, unde parintii parintilor nostrii au trait, au construit. Ei dorm in vesnicie sub aceasta glie. Ei ne-au lasat intelepciunea lor, sfatul lor, realizarile lor, impacati pana la moarte ca lasa urmasilor lor, copiilor lor, o tara frumoasa, vie, bogata. Ne-a lasat o cultura pe care sa o avem si sa o ridicam, ne-a lasat traditia specifica neamului nostru pe care s-o pastram nestricata. >>>>>Ioan Miclău>>>>>