
~Elena Armenescu: „Mistere dacice“
În munţii falnici, vestiţi în lumea toată
Grote şi izvoare ţâşnitoare din maluri
Peşteră cu intrarea ascunsă între stânci
Serpuită de apa coborâtoare în valuri
Nestrămutat aşteaptă !.
Altar din piatră modelată
Şi multe ierburi, vie ofrandă
Celui fără de margini, fără de hotar
doar chip legendar
Duh
Risipit în văzduh
Veghetor
Deasupra norilor
Aşteaptă !.
Invocatorul
Rezemat de spectrul luminii în răsărit
Numără pietrele albe,
Cercetează stigmatele aleşilor
Pătrunzând nepătrunderea lor
Fruntea sa, plină de lumină-între plete albe
Şi ochii luminoşi ca astrele în serile albastre
adânci ca o pădure a plaiurilor noastre
neistovit surâs lăuntric,
traversat de păsări, ce poartă în plisc veşnicia
în mijlocul neofiţilor, adoratorilor
salvându-se de rătăcire, îi învaţă
omenia
renunţarea
ruga
invocarea
ruperea de neorânduială, de zgomote
de repetabilitatea stupidă a nimicului
de tropote
cufundarea în adâncul fiinţei
căutarea, cercetarea, trecând pin neaflare
Aflarea
Unei căi de înălţare lângă zeu
Comunicarea cu astrele, cu cerul mereu,
Sacrificiu
Sacrificaţi şi preoţi preamăritori
Beţie, transă, potire,libaţie
Revelaţie
Tetrada şi octogonul devenit apoi
stelara cristelniţă pentru noi
Jurământ ritual
Deprivare senzorială,izolare
Lepădare de
inutilul exerciţiu al nimicniciei
Purificare
Înălţare
Din peşteri, bordeie
pe căile oculte ale Căii Lactee.
către Suprem.
ELENA ARMENESCU
____________________
____________________
